Făt-Frumos şi „Vremea uitată” (eBook)

Auzit probabil de la tatăl său, „şezător în Bucureşti, mahalaua Udricani, între 1838–1844”, basmul e publicat de către Petre Ispirescu mai întâi în Ţăranul român, nr. 11 din 1862 sub titlul Povestea lui Făt-Frumos, sau tinereţe fără bătrâneţe şi semnat P.I. Va fi retipărit în Unirea, an II, 1862 şi, un an mai târziu, în Voix Roumanie, Bucureşti, an III 1863, nr. 20 cu titlul La jeunesse sans la viellesse et la vie sans la mort. Cu toate acestea, paginile noastre reproduc varianta definitivă a basmului din Petre Ispirescu, Opere, I, ediţie îngrijită, note şi variante de Aristiţia Avramescu.

Studiul introductiv – Făt-Frumos şi vremea uitata – şi comentariul pe text sunt, aşa cum sperăm, complementare. Adnotările fructifică achiziţiile exegezei contemporane, iar prefaţa propune alternative la interpretările cunoscute, prezente de altfel şi în secvenţele critice ordonate într-o antologie sui-generis. Biobibliografia rotunjeşte ediţia noastră comentată prin inventarierea, începând cu 1872, a tuturor ediţiilor basmului şi prin consemnarea principalelor texte critice.

„Povestea singulară despre vlăstarul împărătesc drumeţind spre „vremea uitată” şi apoi alunecând în definitivă uitare n-a încetat să provoace exegeza care i-a croit, cum se ştie, o cale regală în imaginarul românesc. Întrebările puse până acum n-au reuşit să istovească textul imprimat de „culegătorul-tipograf” Petre Ispirescu (1830 – 1887) în a doua jumătate a veacului al XIX-lea. A fost retipărit de atunci în peste treizeci de ediţii, cu adnotările, comentariile, supoziţiile (dacă nemurirea e problema centrală, dacă e un produs într-adevăr folcloric, dacă intră în perimetrul tragicului ş.a.) şi, concomitent, cu contextualizările apărute din nevoia irepresibilă de a încercui specificitatea naraţiunii la meridianul nostru şi, pe de altă parte, de a o proiecta pe ecranul valorilor universale.” (fragment din carte)