În numele Pământului şi al Vieţii

Jidi Majia este fără îndoială un poet al celor patru elemente – crescut în munţii Dalingshan, din Sud-Vestul provinciei Sichuan, printre membrii tribului Nuosu, o ramură a minorităţii etnice Yi. El cunoaşte din interior cultura aborigenă în care oamenii menţin o relaţie aproape reverenţioasă cu natura. Mai ales în comparaţie cu occidentalii, a căror gândire a fost modelată de Iluminism. Etnicii Yi nu împărtăşesc vederile enciclopediştilor, care celebrau triumful raţionalităţii şi aşa-numita dispariţie a magiei. Fără îndoială, această zeiţă profană numită Raţiune greşeşte atunci când consideră oamenii, nu ca pe nişte simpli locuitori ai lumii, asemeni tuturor celorlalţi, ci drept cuceritori care au dreptul să supună necuvântătoarele, să dispreţuiască mineralele şi să distrugă pădurile. Când vorbeşte Jidi Majia – în poezie sau în eseuri – despre dragostea lui pentru pământ, pentru maiestuoasele privelişti ale copilăriei, sau despre suveranitatea naturii sălbatice, locuite de forţe invizibile, nu te poţi gândi decât la nomadul, pribeagul Antonin Artaud. (Françoise Roy)

Operele lui Jidi Majia sunt motive încrustate în tapiseria tradiţiilor culturale moştenite de la clanul Nuosu al poporului său, tribul Yi. Ele creează o imagine din vechime, aspiraţia către progres şi autodepăşire nefiind de natură să creeze o ruptură cu trecutul, ci racordându-se la rădăcinile spiritualităţii etnice. Portretul pe care îl proiectează ele este acela al unui om întemeiat în iubire pentru cunoaşterea şi înţelepciunea indigenă, în ciuda statutului proeminent câştigat de Majia pe plan internaţional. (Zolani Mkiva)

„O zicere franceză din secolul al optsprezecelea, de fapt, o metaforă a suferinţei, pretinde că poţi fi „nefericit ca pietrele”. Parcurgând scrierile lui Jidi Majia, cititorul se va îndoi că pietrele sunt cu adevărat
nefericite. Aceasta deoarece eseurile şi cuvântările acestui poet şi înalt oficial guvernamental de origine Yi presupun o relaţie afină între om şi natură.” (fragment din carte)