Dumitru Velea îşi continuă aventura în lumea xerxeiană, de această dată publicând unul dintre cele mai consistente volume de versuri semnate de domnia sa de-a lungul anilor. Spun consistente gândindu-mă la un anume risc al atacării unei atât de vaste tematici. Cartea face parte dintr-o pornire a poetului mai de întindere, dedicată suveranilor persani din dinastia Ahemenizilor. Iar când spun aceasta, am în vedere, cel puţin din punct de vedere tehnic, faptul că, după piesa de teatru Xerxes, apare acum Xerxes la Hellespont. Posibilităţile de interpretare a mesajului sunt, practic, nelimitate, fiindcă transfocalizând versuri sau cuvinte, fără efort putem „descinde” în actualitatea imediată. De aceea, ne putem întreba, justificat: nu cumva, printr-o manevră subtilă, stilistic-epică, autorul a „uitat” deschisă o portiţă spre problematicile biografiei sale? (Dumitru Hurubă)
„Numele
Cum ziua şi noaptea legate sunt
de cărarea Soarelui,
tot astfel şi urmele pe cale
de numele înscris în ţărâna de sus.
Şi dacă vorbele îţi cad străine,
cum carnea mâncată de vultur şi câine,
tu strânge-te în cuvintele
risipite ca oasele pe vârful muntelui.
Nu poţi să mai adaugi decât numele
tatălui căruia fiu îi eşti;
în rest, o mână de seminţe lăsate-n pământ
pentru anul ce vine.” (fragment din carte)
Recenzii
Nu există încă recenzii.