Mă numesc Gicu şi sunt poliţist. Mama crede că aşa mi-a fost scris în marea carte a vieţii, să fiu poliţist, şi că, deşi totul pare împotriva mea, Dumnezeu are compasiune pentru mine şi mă va ajuta. Sunt poliţist la secţia 66 din Bucureşti, la ordine publică. Acum sunt în întârziere la o întâlnire conspirativă. Eram decis să nu mă las impresionat de ceea ce urma să văd.
De la Universitate o iau pe jos. Ajung târziu la întâlnire. Discuţiile introductive au durat mai mult decât ar fi fost necesar şi pentru o clipă m-am întrebat dacă nu era o înscenare, însă am respins ideea.
„După ce-am ieşit din bar m-am simţit mişcat la gândul că toată această întâlnire a fost organizată în cinstea mea. Dar am fost mai puţin impresionat când am descoperit că, de fapt, nu găsesc nici un motiv pentru care trebuia să ajungă fotografia la mine. Mi-am aprins o ţigară cu filtru şi-am tras fumul în piept cu pufăieli scurte, hotărâte, continuându-mi gândurile, depănându-le în noapte, urmărindu-le în beznă.
Era târziu şi nu mai circula nici un troleu. Am urcat într-un taxi, tremurând şi frecându-mi mâinile de frig, în timp ce bulevardele înzăpezite se depănau de-o parte şi de alta a ferestrelor.” (fragment din carte)
Recenzii
Nu există încă recenzii.