Jocul şi fuga

Deşi se ţinea departe de vâltoarea politică a acelor ani – începutul stalinismului – era suficient de perspicace şi bine dotat cu simţul ironiei pentru a nu ocoli în totalitate atât de tentantele şi extrem de sugestivele paralele şi imitaţii cu clişeele vremii, chiar dacă adesea nu erau decât în limbaj şi în capul lui. În felul meu, scriu şi eu un fel de istorie contemporană! îşi spunea Paul, jucăuş ca un copil, amuzându-se în capul lui, formele sale de odihnă şi de vacanţă adultă, după propriile sale expresii.

Această ironie a unei alte istorii contemporane deveni pentru el, pentru Paul, în primul rând, şi apoi, mai târziu, după ample convulsii, şi pentru membrii Cercului, o realitate tot mai gravă. Istoria, dacă există, ca ştiinţă sau artă, cum vreţi, nu e aproape niciodată unică. Singură, ca o catapeteasmă de biserică. Ea, cea oficială cel puţin, îşi aruncă umbrele ei puternice prin toate ungherele realităţii. Sau se pardoseşte, pur şi simplu, cu o alta, care tinde să o nege pe cea publică, acceptată, clamată. Şi care, uneori, iese, apoi, ca o modestă şi încăpăţânată apă, pânză freatică, înzestrată cu un singular geniu sau noroc, la suprafaţă, adică devine ea însăşi, din anonima, subterana, impostoarea etc., cea reală. Cea veridică! Mă rog, pentru o altă generaţie sau pentru un timp. Care timp?! Cine ar putea spune… (Nicolae Breban)

„22 August 2010
– Ca să faci o treabă îţi trebuie voinţă, spuse Peter-Cristoph; dar ca să faci o chestie deosebită, îţi trebuie geniu.
– De unde ştii asta? îl întrebă Paul, care se mai numea şi Cazimir Hetco.
– Aşa cred eu, spuse frumosul tânăr, înalt, musculos, cu părul aprins şi roşu şi cu un obraz prelung şi nasul drept ce ieşea din fruntea‑i înaltă; un obraz grec.
– Cred că ai citit asta undeva, spuse Paul, cu un gest dispreţuitor. Tu nu eşti făcut să gândeşti.
– Adică… mă faci prost?
– Am zis eu asta? Şi‑apoi… ce‑ţi pasă? Tu eşti frumos, eşti făcut să fii frumos. Restul… lasă‑l în seama mea.
– Şi eu… ce să fiu? Servitorul tău? Crezi că… sunt născut spre a fi slugă, hai? Vezi că acu te cârpesc.
– Ei, şi! Cui îi pasă! Mă… piş pe tine, e clar?” (fragment din carte)